Teatru, dans, performance

HotKarot&OpenSauce este o metodă experimentală şi interactivă de gătit, create de către grupul de artiști cehi Cancel, în jurul ideii de alternativă vegetariană pentru hotdog.  Un morcov  fiert este pus într-o chiflă peste care se adaugă un sos creat în comun: aşa-numitul OpenSauce.  Facem sosuri din culori, zgomote, cuvinte, stări, poveşti sau chiar din valuri bioeletrice de legume. Cei care gustă mâncărurile noastre se implică întotdeuna în procesul de creaţie, uneori în mod conştient, alteori fără să-şi dea seama. În cadrul festivalului Street Delivery ne vom juca cu generatorul OpenSauce şi vom crea câteva gustări. Spaţiul The HotKarot&OpenSauce o să fie un laborator de mâncare stradală la care vizitatorii vor putea contribui.
16932_420093825051_895640051_10795970_8383994_nAfrican Drum & Dance este un proiect interactiv derulat de asociația Ikhaya Drum cu scopul de a provoca publicul de la Street Delivery ( și nu numai) să experimenteze dansul și percuția tradiționale africane acolo unde se potrivesc cel mai bine : în mijlocul comunității . Obiectivul acestui proiect este atragerea publicului în zona culturii africane și a activităților propuse de Ikhaya Drum împreună cu coregrafi și instructori de fitness de origine africană. Activitatea va fi coordonat de PeeJay Vincent ( djembe) ,Mark Oostendoorp ( djembe),Dalanda ( dans) SAU/SI Papa faye (dans). Împreună cu cei care au participat la cursurile de percuție tradițională și cursurile de african drum&dance vom chema publicul Street Delivery să se alăture ritmurilor și mișcărilor tradiționale africane . Ne dorim să umplem strada de ritm și mișcare, pentru a combate stresul, kilogramele în plus și discriminarea interasială,precum și pentru a dezvolta nevoia de mișcare și exprimare a fiecăruia dintre noi.
7271_483645031712731_374168729_nRețelele sociale ne conectează cu prezentul – dar ne pot ele conecta cu viitorul? Booktopia.ro, o rețea socială prietenă cu cititul, construiește Capsula Timpului, pe care o sigilăm la 15 iunie 2014 și o redeschidem la 15 iunie 2024. Dacă ești cititor înrăit și vrei să lași un ,,mesaj în sticlă” despre vreo carte – copilului tău, ție însuți sau ,,viitorimii” -, caută-ne la Street Delivery 2014. Vom fi acolo cu Capsula, în varianta virtuală, dar și cât se poate de tangibilă! Fiecare mesaj scris va fi introdus într-o sticlă de plastic reciclată. La final, contribuțiile voastre vor deveni o instalație migratoare, descompusă peste fix 10 ani, când toate mesajele vor ajunge la destinatari.
Tema capsulei va fi prezența cărții în viața noastră, acum și peste 10 ani. Publicul va fi încurajat să participe la Capsula Timpului cu întrebări și acțiuni de tipul: ,,Zi-ne 3 cărți care vor mai fi citite de azi în 10 ani”;  ,,Lasă un mesaj copilului tău / partenerului tău : Ce să citească pe 15 iulie 2024?”; ,,Lasă-ți un mesaj ție însuți, cel / cea de peste 10 ani. Câte cărți îți propui să citești până atunci?”;  ,,Ce fel de animal va fi cartea de azi în 10 ani?” etc.
Booktopia.ro, o rețea socială prietenă cu cititul - „Cea mai eficientă platformă online dedicată cărților” (Gala Bun de Tipar 2013)
GeografiaInutil 1_Credit_Larissa_NowakGeografia Inutil... este rezultatul colaborării unuia dintre cele mai cunoscute grupuri de performance în stradă din Brazilia, ERRO Grupo și dramaturgul român Peca Ștefan. În urma rezidenței lui Peca în Florianópolis în februarie și martie 2014, timp în care a scris împreună cu ERRO, s-a născut un spectacol la limita dintre concert, performance și intervenție stradală în care se conectează construcțiile și stereotipurile culturale din Brazilia și România, două țări latine aflate la poli opuși pe hartă. Această premisă a dus la crearea unui spectacol în șapte limbi (portugheză, română, franceză, italiană, spaniolă, latină și engleză) în care geografiile care ne despart și ne unesc încep să vorbească, indiferent de limbă.

Geografia Inutil... este o formație, un vinil omonim care se lansează, dar și un show cultural care mixează antropofagia, samba alături de ciuleandra, acțiunea invizibilă, conceptele lui Huizinga despre Evul Mediu, super eroi, ideea de naționalitate și naționalism, google translate, discursuri politice, istorice și sportive, limitele și necesitatea protestului. La Street Delivery, în premieră în București, vă așteptăm să participați (și să cântați) la acest concert mai mult sau mai puțin inutil. (Mai multe: http://www.errogrupo.com.br/v4/pt/)

ERRO Grupo a luat ființă în 2001 în Florianópolis, Santa Catarina, Brazilia. Prin construcția de situații în spațiul public, grupul caută legăturile dintre diferite limbaje artistice, performer, invazia spațiului public și diluarea artei în viața de zi cu zi. Folosind practica sa situațională, ERRO intervine în fluxul zilnic, peisajul și mediile urbane mereu în căutarea unor alte feluri de a trăi și de a se insinua în oraș. Explorarea spațiului are loc prin prisma arhitecturii, semnificațiilor și discursurilor prezente în oraș cu scopul de a găsi posibile situații și relații între cei care circulă pe stradă. În cei 13 ani de teatru de stradă, intervenții și performanceuri urbane, ERRO Grupo a câștigat numeroase premii și a circulat în mai bine de 60 de orașe în Brazilia. Internațional, ERRO și-a prezentat creațiile în New York și Austin, Texas (SUA), Buenos Aires (Argentina) și Bogota (Columbia). Între anii 2010-2012, grupul a primit unul dintre cele mai importante granturi de finanțare din Brazilia - Programul Cultural Petrobras. ERRO are o relație constantă cu HemisphericInstitute of Politics and Performance, în cadrul căreia a prezentat spectacolul Pedra la New York și a susținut workshopul Acțiune Invizibilă la Tisch School of the Arts, New York University în 2013. În luna iunie 2014, ERRO Grupo susține un turneu european în Barcelona, Paris și diferite orașe din România (București, Sibiu, Timișoara, Sfântu Gheorghe) cu Geografia inutil... Spectacolul a fost creat în cadrul proiectului Brazilia-România: București – Florianópolis, câștigător în 2013 al Premiului Elizabete Anderle al Fundației Culturale Santa Catarina (FCC).

Tot în cadrul aceluiași turneu are loc și workshopul Acțiune Invizibilă la CNDB, București (19 și 20 iunie) și la Universitatea Sorbonne Nouvelle - Paris III (28 iunie – 1 iulie).

  ERRO Grupoprezintă
Geografia Inutil...
Performeri: Luana Raiter, Luiz Henrique Cudo, Pedro Bennaton, Sarah Ferreira
Text de Peca Ștefan
Regie și concept: Pedro Bennaton
  Dramaturgie și traducere: Luana Raiter, Pedro Bennaton și Peca Stefan
  Art direction: Luana Raiter
  Sonoplastie: João Garcia și Rodrigo Ramos
  Design grafic: Leco Rezende
  Texte (coperte și conținut vinil): Pedro Bennaton
  O producție ERRO Grupo (2014)
incubator107 si iurta calatoareÎn lunile de vară, incubator107, locul în care oricine poate învăţa pe oricine, orice, părăseşte mansarda din Traian 107 şi ancorează voie bună, pasiuni şi creativitatea în spaţii urbane cu ajutorul iurtei călătoare. Vom poposi la Street Delivery împreună cu meşterii incubator107 pentru a  readuce bucuria de a locui în Bucureşti şi de a experimenta noi pasiuni, prin ateliere şi  demonstrații. Ne vom anunţa prezenţa cu baloane uriaşe de pseudo-săpun, iar ulterior vom iniţia o luptă contra gravitaţiei jonglând cu 3 mingi. La umbra iurtei învăţam câteva împletituri de bază cu nume de basm, ca ulterior să creăm poveşti la atelierul de improvizaţie şi să creionăm personaje demne de benzi desenate. Vom învăţa să ne ascultăm cu atenţie muzica de percuţie emisă de propriul corp prin body percussion şi să descoperim câtă importanță acordăm exteriorului văzut ca o expresie a ceea ce se întâmplă în interior. Cu chef de joacă încălcăm cu zâmbet și curaj regula picturilor înrămate la atelierul de pictat tenişi şi pantofi, îi punem în bagaj şi ne pregătim  pentru o excursie imaginară în țările nordice pentru desluşi alfabetul runic.  La final, ne transformăm în soldaţi urbani şi ne m ăsurăm forţele şi spiritul de echipă la Bootcamp.
SD focÎn cursul celor trei zile la Street Delivery 2014 – București vom ține ateliere de jonglerie în cadrul cărora oricine poate încerca articole de jonglat cum ar fi: flowerstick, poiuri, diabolo, kendama, yoyo, cercuri, maciuci de jonglat, astrojax. Iar în fiecare seară terminam programul cu spectacol de jonglerii cu foc.

Juggler.ro este spațiul virtual dedicat artei jongleriei din România. Cei 6 ani de activitate, precum și contactul direct cu comunitati de jongleri din țările străine, ne-au făcut să înțelegem că pe primul loc rămâne plăcerea și frumusețea jocului.
7Lightwave Theatre Company a luat naștere în 2013, odată cu selectarea regizorului Cristina Andreea Ion de a reprezenta România la World Puppet Carnival.În primul an de activitate, compania s-a dezvoltat foarte mult, atrăgând noi membri și construind în permanență o identitate artistică.
Primul spectacol, Reflection, este modul prin care LightwaveTheatre a ales să spargă gheața teatrului de animație pentru oamenimari din România. La scurt timp după premiera acestuia, compania fost din nou selectată să reprezinte Romania la World Puppet Carnival.
„Iubitafizica” este cea mai mare provocare de până acum pentru Lightwave Theatre Company, un spectacol creat prin tehnici și efecte speciale inovatoare pentru România. Lightwave Theatre Company a spart gheața prin intermediul numeroaselor apariții TV și spectacole atât în sală cât și în aer liber, aducând arta păpușarilor în fața publicului larg într-un mod foarte curajos.
Pășim pe un teritoriu neexplorat din peisajul cultural autohton, croindu-ne propria cale.
bunaTrupele de dans din cadrul școlii Moty Dance din Bucuresti vor susține un moment artistic de aproximativ 20 de minute, în cadrul căruia vor performa trupele de copii și de adolescenți. Reprezentația constă într-o demonstratie de street dance și dans modern.

Şcoala de dans “Moty Dance” activează în industria dansului de mai bine de 10 ani, timp în care s-­a evidențiat atât pe plan competițional, prin intermediul trupelor de concurs premiate pe podium, cât și pe piața showbiz­ului românesc, colaborând cu artiști de renume precum Loredana Groza, Alex Velea, Corina sau J. Balvin.  Potrivit motto­- ului Moty Dance, ­ “Together we can make it happen”, managerii școlii de dans și-­au dorit ca prin echipa tânără de instructori și dansatori, sa creeze un spațiu propice pentru dezvoltarea dansului românesc și aducerea acestuia la nivel de performanță. Astfel, în 2010 școala de dans a reușit prima sa performanță la nivel internațional, reprezentând România la Campionatul Mondial de Hip Hop din Las Vegas U.S.A., unde trupa “The Kittens România” s­-a clasat pe locul 31 mondial.
prindearipi breslo 0Te așteptăm  în față  la Ateneu să ne arăți cât de sus poți tu să sari pe o trambulină! Îți facem fotografii profesioniste în aer, apoi  le postăm  pe breslo.ro/prindearipi, să le downloadezi și să te mândrești cu ele. Cu ocazia asta îți mai schimbi și tu poza de profil. ;)

De ce? Pentru că vrem să îți arătăm cum ești când faci ceva ce îți place. Suntem Comunitatea Creativa din România și am învățat cu greu că “having fun” e esențial în viață; îți trebuie doar puțin curaj ca să  îți urmezi pasiunile. Suntem comunitatea oamenilor care trăiesc din ceea ce iubesc și avem un loc și pentru tine. Hai cu noi! >> www.breslo.ro
sc c v3Sala de jocuri=zona de experiment “Scrie despre Tine”. Cum ar fi daca in loc de un proto-board game din copilarie, cum ar fi "Piticot" sau "Nu te supara frate", ai juca un joc similar doar ca bazat pe provocari de povestit/scris/explorat spatiul/oamenii din jur? Nu stim nici noi, dar vrem să  aflăm.  Am pregătit 20 de jocuri noi, care se pot juca fie singur fie în grup, cu straini sau cu prieteni, între 5 minute și trei zile. Intermediem contacte umane într-o zonă sigură pazită de anxietate de trainerii de la Scrie despre Tine. Scris la cald, ruleta, casino, nu te supăra frate, word clouds, story clouds, exploraări, urmăriri, freeflow, istorii mari, istorii mici, zaruri. Stai cât vrei și te poți întoarce oricând.

Scrie despre tine este un proiect de explorare de povești și generare de scenarii pentru teatru și film documentate pe realitate.

www.scriedespretine.com
tangotangent_1Vino la Street Delivery și te vom  învătța TOȚI PAȘII din tangoul argentinian în doar 60 de secunde! Te așteptăm pe stradă și la lecțiile gratuite să dansăm, să învățăm si să ne amuzăm cu tango argentinian! Dansează și TU tango argentinian pentru că este un dans de IMPROVIZAȚIE, pentru că poți dansa tango argentinian CU ORICE PARTENER, pe ORICE FEL de MUZICA care are un ritm. TU, bărbat sau femeie vei dansa tango ca TINE, asa cum ești TU! UNIC și PERSONAL! Un mod de autocunoațtere ți prezența în propriul corp! TangoTangent (www.tangotangent.ro) este cea mai activă școală de tango argentininan din România. Înca din 2006 TangoTangent promovează tangoului argentinian în România prin lecțiile de tango zilnice, petrecerile de tango din weekend - milonga, prin spectacolul Un Tango mas realizat de Razvan Mazilu la Teatrul Odeon și prin multe alte proiecte făcute cu pasiune!
Atepoza2lierul de dans, mișcare și reconectare, cum l-am numit eu, are aceste trei elemente pe care le vom explora din plin și anume: o parte de dans, improvizație, contact și libertate în alegerea stilului și a felului propriu fiecăruia de a se exprima fizic și nu numai, adică și emoțional și mental și spiritual prin corp; o parte de mișcare, poziție, de postură la care voi asista si din postura mea de terapeut cu atenția către părtile din corp: picioare, mâini, spate, care se ocupă preponderent cu mișcarea. Si apoi partea de relaxare, respirație, reconectare și ce alte exerciții voi pregăti și voi simți ca se potrivesc perfect în cadrul în care suntem, cu grupul și cu atmosfera. Eu sunt terapeut craniosacral. Lucrez cu terapia craniosacrala de trei ani. Lucrez foarte mult cu postura corpului, cu sistemul osos și urmăresc în terapie să repar, să repoziționez la nivel optim structural și biologic întregul corp și părțile moi, organele, țesuturile tensionate, etc. Pagina mea este : www.facebook.com/terapiecraniosacrala
Far AdsCe este FarAds? Cuvantul potrivit ar fi AGENTIE, la care am putea adauga cu usurinta si cuvantul “creativ”. Practic FarAds este un mod diferit si revolutionar de a face lucrurile. FarAds foloseste biciclete pe ale caror roti vor rula imagini, texte sau filmulete 3D, clare, care fac o lumina puternica in zonele vizate. Aceste dispozitive sunt rezistente la socuri si apa, durabile si se pot folosi pe orice vreme si in orice locatii. Astfel acestea pot patrunde in locurile necesare, specifice oricarei campanii de promovare.
Prin reshaping: remodelarea placilor intregi in forme de cruiser boards, cat si reutilizarea bucatilor rupte, implicam practicantii skateboardingului intr-un program de reciclare, si publicului larg ii crestem gradul de constientizare asupra posibilitatii interactiunii mobile cu orasul, prin acest mijloc de transport alternativ.
Ne dorim sa cream o miscare autosustenabila in acest sens, prin promovarea unui circuit intre skateboarderi, branduri locale si magazine dedicate, care doneaza sau colecteaza placile, si noi, care dam placilor folosite sansa la o a doua viata.
Improvizatie.ro este prima companie din Romania ce foloseste improvizatia aplicata in business ca metoda de dezvoltare. Prin workshop-urile de improvizatie participantii isi dezvolta competente si atitudini ce ii vor ajuta atat in viata profesionala cat si in cea personala sa fie mai proactivi, mai adaptabili, sa comunice mai eficient si sa lucreze mai bine in echipa. In plus, improvizatia este amuzanta, ajuta la imbunatatirea coeziunii grupului si eliberarea stresului.
Improvizatia este o metoda pluridisciplinara folosita tot mai des in mediul de business cu rezultate foarte bune. Atat de bune incat mari scoli de business precum UCLA's Anderson School of Management, Duke University's Fuqua School of Business, MIT's Sloan School of Management , Columbia Business School etc. au introdus improvizatia in curriculum.
Improvizatie.ro - Play inside to grow outside!
Processed with VSCOcam with hb1 presetAndreea Castris - Expozitie cu stickere apartinand mai multor artisti, mai mult sau mai putin cunoscuti: Toki, Poli, Raid, etc.
Ca si reprezentanti ai Miscarii Urbane din Romania, urmarim evolutia culturii urbane, (prin documentare activa si expunerea materialelor multi-media in diferite medii sociale, culturale si educationale). Acest proiect isi doreste sa surprinda prin fotografii acest eveniment si sa expuna materialele in diferite locuri publice cu scopul de a informa publicul larg despre evenimente de genul acesta si impactul lor in societatea civila si culturala.
Asociaţia React este o organizatie neguvernamentala, non profit, activa in trei domenii: sanatate publica, educatie si integrare sociala. Suntem organizatia care, prin proiecte inovatoare, provoaca schimbari majore in comunitate, in comportamentul si in mentaliatea oamenilor. Implementam proiecte si programe de impact, bazate pe participarea activa a comunitatii beneficiare si promovam dezvoltarea durabila prin mijloace eficiente de autosustinere.
Este vorba despre un proiect care isi doreste sa readuca fotografia inpoi pe hartie, de preferat chiar la purtator in portofel. Incercam sa creem atmosfera cat mai colorata si intima astfel incat persoanle care ne viziteaza sa scape de inhibitii, sa faca pasul in interiorul decorului nostru, pentru a pleca de la noi cu o amintire in mana.